Nu judeca...

Cu toții judecăm. Unii mai mult, alții mai puțin, unii își asumă acest lucru, alții îl neagă chiar și în fața propriei persoane. Uneori avem dreptate, alteori nu și înțelegem greșit o situație. Uneori ne cerem scuze ulterior, alteori ne batem singuri pe umăr pentru că, din nou, am știut mai bine ce este corect. În opinia noastră.

Pune-ți mâna pe inimă: și tu ai privit vreodată cu ușoară dezgust un copil care făcea o criză în magazin și un părinte neputincios care striga/șuiera/implora lângă el. Între timp, în gând te-ai lăudat pentru că ai venit fără copii, dar dacă propriul tău copil ar fi fost acolo cu tine, sigur nu s-ar fi comportat așa - nu-i așa?

Este atât de ușor să-l condamni pe cel care face orice altfel decât ai face-o tu. Cu atât mai mult în zilele noastre, când, pe diferitele platforme de socializare, putem răni aproape fără chip persoana pe care o considerăm mai prejos decât noi.

Dar, din păcate, când vine vorba despre creșterea copiilor, de multe ori nici măcar nu avem nevoie de anonimat. Ba chiar privim cu mândrie părintele nefericit al cărui copil tocmai nu se comportă așa cum ne-ar conveni nouă. Totuși, trebuie să recunoaștem că uneori avem dreptate și că celălalt chiar face ceva foarte prost, deranjându-i pe ceilalți fără motiv. Se întâmplă și asta. Și se mai întâmplă să ne trezim brusc de cealaltă parte și să fim noi cei despre care se șoptește la masa alăturată că suntem niște părinți groaznici. Iar noi ne indignăm, pentru că doar nu ne cunosc, dar nu ne gândim că în ziua precedentă ne dădeam ochii peste cap cu râvnă din exact același motiv în privința unei alte familii.

De obicei nu cunoaștem circumstanțele care au dus la situația în care un părinte își pierde răbdarea sau un copil începe să țipe în restaurant. Nu vedem ce se întâmplă în viața unei alte familii, nici măcar dacă este vorba despre cei mai buni prieteni ai noștri; cel mult putem presupune lucruri care apoi fie se dovedesc adevărate, fie nu.

De câte ori ni s-a întâmplat și nouă să spunem nu unui lucru, iar copilul nostru să izbucnească din această cauză. Poate că cei din jur nu înțelegeau de ce nu cumpărăm nenorocita de ciocolată, pungă de chipsuri sau al suta ponei pe care copilul îl implora sau, în cel mai rău caz, pentru care urla - nu ar fi fost mai simplu? Ba da, ar fi fost. Doar că toți acei binevoitori nu vedeau că poate primise deja așa ceva într-un alt loc. Sau că în seara precedentă avusese probleme cu stomacul și, de aceea, nu avea voie să mănânce dulciuri în acea zi. Sau că era pedepsit pentru o altă faptă similară. Sau pur și simplu nu voiam să i-l cumpărăm, pentru că nu putem spune da la orice. Un lucru este sigur: nu trebuie să dăm explicații nimănui. Cu excepția copilului nostru, căruia îi putem spune de ce se întâmplă lucrurile, poate că într-o zi, într-un viitor îndepărtat, va începe să le înțeleagă și să le accepte în loc să facă o criză.

Desigur, nu doar din astfel de motive ne enervăm pe ceilalți. Facem observații despre mama care este aranjată și despre mama care nu este. Prima sigur nu se ocupă de nimic altceva în afară de propria persoană, iar cealaltă este atât de neîngrijită - sigur și soțul ei s-a săturat de ea. Spunem cât de greșit este ca cineva, din cauza serviciului, să ajungă mereu ultima să-și ia copilul de la creșă, grădiniță sau școală, iar apoi spunem și cât de jalnic este cel care ajunge mereu primul - nu are propria viață, trebuie neapărat să se agațe de bieții lui copii?

Partea bună a judecării celorlalți este că, în timp ce suntem ocupați cu viața altuia, nu trebuie să ne gândim la propriile probleme și greșeli. Este mai comod și mai liniștitor să rumegăm imperfecțiunile altora, care, de fapt, nu ne privesc deloc, decât să ne confruntăm cu lucrurile pe care ar trebui să le schimbăm și să le îmbunătățim la noi. Ce bine ne face să ne explicăm nouă și celorlalți de ce viața lor a ajuns atât de rău și de ce nouă nu ni s-ar putea întâmpla niciodată așa ceva - până când ni se întâmplă. Nici atunci nu disperăm dacă ne trezim brusc de cealaltă parte; atunci putem începe să-i înjurăm pe cei care „nici măcar nu ne cunosc, dar totuși le știu pe toate mai bine...” - și cercul se închide.

Nu suntem sfinți și nici nu trebuie să fim; putem avea o părere despre oricine. Doar că data viitoare când ajungem într-o situație cu care nu suntem de acord sau care ne enervează, în loc să ne dăm ochii peste cap, să încercăm să reflectăm și, eventual, să vedem dacă putem ajuta, fie și doar mergând mai departe cu un zâmbet încurajator și plin de empatie.