Ce vei fi când vei fi mare?

Când se naște bebelușul, din primul minut, orice ar face, este perfect. Ba chiar nu trebuie să facă nimic, e suficient doar să existe. Apoi, când începe să „facă” lucruri - de pildă, își ridică mâna sau piciorul, face cu mâna - apar și predicțiile despre ce va deveni în funcție de acestea. Lovește puternic cu picioarele? Cu siguranță va fi fotbalist. Îi place să arunce mingea de colo-colo? Baschetbalist, ce altceva. Pune cărțile una peste alta? Micul savant, marele profesor al viitorului. Are degețele lungi? Putem începe să economisim pentru pian.

Toată lumea își imaginează pentru copilul său o maturitate fericită și încearcă să-l îndrume în acea direcție, după cea mai bună pricepere a sa. Dar ce înseamnă, de fapt, cea mai bună pricepere a noastră? Este suficient să avem intenții bune, iar cu asta putem justifica orice? Lumea se schimbă continuu și tot mai repede; este posibil ca ceea ce considerăm astăzi cel mai bun să fie deja depășit mâine. Desigur, exagerăm puțin, dar există și un sâmbure de adevăr aici.

Pe vremuri - nu chiar atât de demult, iar generația actuală de părinți cu copii mici se încadrează și ea aici - lucrurile erau simple: mergem la colegiu sau la universitate și gata. Dacă cineva voia să „ajungă departe”, mergea (sau era trimis de părinți) la Drept, la Medicină sau la Economie. Cei cărora le plăceau limbile străine mergeau la Facultatea de Litere. La fel și cei cărora le plăcea să filozofeze. Să nu fim înțeleși greșit, nu considerăm că una ar fi mai presus decât cealaltă, doar că pe atunci exista o schemă după care fiecare alegea. (În general.)

Cei mai curajoși (cei „slabi la învățătură”) erau cei care îndrăzneau să spună: nu știu ce vreau să devin, aștept, poate până la urmă îmi voi da seama. Până atunci, fie plecau în străinătate, fie începeau să lucreze. Mulți și-au dat seama în timp ce munceau ce ar fi vrut să facă mai târziu; unii îi invidiau în tăcere, iar alții îi compătimeau profund pentru că rataseră celebra viață universitară.

De fapt, așa cum nici de la un copil de grădiniță nu ne putem aștepta să știe ce va fi când va crește, nici de la un tânăr de 18 ani nu este neapărat realist să cerem acest lucru. Sunt oameni care știu cu adevărat încă de la naștere că într-o zi vor deveni medici veterinari sau profesori și, în cele din urmă, reușesc, dar aceștia sunt mai degrabă excepția. Cu atât mai mult în zilele noastre, când există atât de multe profesii și locuri de muncă din care se poate alege; în curând, cu adevărat, oricine poate deveni orice, chiar și cu o diplomă, uneori și fără competențele necesare.

Poate că secretul este să fim atenți, să ne cunoaștem cu adevărat copiii, să aflăm ce îi interesează și la ce se pricep. Dacă avem un copil genial la meșterit și reparat lucruri, căruia literatura sau matematica îi sunt perfect indiferente, nu este neapărat nevoie să-l trimitem la meditații doar pentru a fi admis la așa-numitele cele mai bune școli. Nu toată lumea trebuie să termine o universitate pentru a avea succes, ba chiar dimpotrivă. Universitatea este un lucru minunat, dar numai dacă te interesează cu adevărat ceea ce studiezi acolo.

Desigur, nu spunem că cineva nu ar trebui să dobândească noțiunile de bază la toate materiile, dar dacă ne concentrăm pe ceea ce face bine, îl încurajăm și îl ajutăm, va deveni suficient de încrezător pentru a se descurca și în domeniile în care este, eventual, mai slab.

Pentru că toată lumea este bună la ceva. Și cu cât recunoaștem mai devreme acest lucru la copilul nostru, cu atât îi va fi mai ușor, iar nouă la fel, mai târziu. Iar dacă greșește, alege o școală sau o profesie nepotrivită, care nu i se potrivește, tot ce avem de făcut este să fim alături de el și să-l asigurăm că va exista întotdeauna cineva la care să poată apela pentru un sfat sau doar pentru un cuvânt de încurajare.

Copiii nu sunt niște oițe care trebuie mânate. Mai degrabă trebuie să-i însoțim, să-i ajutăm, să le fim alături - dacă greșesc, să discutăm cu ei, iar dacă se împiedică, să le arătăm cum să se ridice. Iar dacă ne descurcăm bine, răsplata noastră va fi cea mai frumoasă: când va crește, va deveni un adult fericit și mulțumit.