Începutul anului școlar

Uneori, nopțile par lungi cu un bebeluș, dar, dintr-odată, ne trezim că primii trei ani au trecut, de fapt, cât ai clipi, și a venit timpul pentru grădiniță. Vă povestim ce a funcționat pentru noi în primele zile, în perioada de acomodare, și cum am făcut viața copiilor noștri și pe a noastră puțin mai ușoară cu câteva lucruri mărunte.

Se spune că pe vremuri totul era mai simplu. Nu exista nicio întrebare cu privire la grădinița la care să meargă copiii: cei mai mulți mergeau la cea mai apropiată de casă sau de locul de muncă al părinților. Acomodarea nu era o mare bătaie de cap: trebuia să meargă acolo, să rămână acolo și gata; iar copiii știau și simțeau că se pot împotrivi, dar la ce bun?

Desigur, aceasta este o imagine puternic exagerată, pe care memoria generațiilor mai în vârstă a înfrumusețat-o considerabil, pentru că și pe vremuri existau copii care rămâneau acolo plângând în hohote și mame care plecau în grabă, plângând, și existau și atunci părinți și educatoare care țineau cont de starea emoțională a copiilor în acel moment.

În zilele noastre, pentru mulți lucrurile stau, desigur, cu totul altfel. Sunt persoane care petrec luni întregi căutând locul cel mai potrivit pentru ele, oriunde s-ar afla. Și bine fac, pentru că, dacă au posibilitatea, merită să se intereseze foarte bine cu cine și cum își va petrece copilul zilele. Contează foarte mult ce stimuli primește, mai ales dacă își petrece acolo și o parte din după-amiază, deoarece, dacă este înconjurat de oameni care îi influențează negativ în orice fel, pe termen lung pot apărea consecințe foarte dăunătoare.

Nu îi putem ține pe cei mici într-o bulă complet izolată și nici nu asta vrem să spunem. Vor exista mereu copii și părinți cu care nu vom fi de acord în cele mai multe privințe, dar dacă valorile educatoarelor și ale majorității familiilor ai căror copii merg acolo sunt asemănătoare cu ale noastre, atunci nu prea are cum să fie ceva grav.

Probabil că până acum toată lumea a ales grădinița cea mai potrivită pentru ea și educatoarea cea mai potrivită pentru copil (ceea ce este unul dintre cele mai importante lucruri, dacă nu chiar cel mai important!), unde, în câteva zile, poate începe un nou capitol din viața celor mai mici. Unii sunt entuziasmați, alții puțin îngrijorați, dar cei mai mulți abia așteaptă prima zi, atât părinții, cât și copiii.

Chiar și cei mai curajoși se răzgândesc uneori. Mă refer la părinți. Pentru că, oricât de tentant ar fi să aibă puțin timp pentru ei după 3 ani petrecuți acasă, dintr-odată își văd copilul foarte mic și ar trebui să-l lase într-un loc în care nu văd ce face și unde nu ei au grijă de el, ci altcineva. Este un sentiment absolut firesc și aproape toată lumea trece prin asta, dar în scurt timp se dovedește, de obicei, că nu are rost să ne îngrijorăm: totul va fi bine.

În primele zile, în cele mai multe locuri, copiii rămân acolo împreună cu unul dintre părinți. Astfel, copilul începe să descopere singur locul cel nou, dar cu certitudinea că mama sau tata se află acolo.

Când se cufundă în joc, să ieșim câteva minute. La toaletă, să dăm un telefon, oriunde, ca să vedem dacă observă măcar și, dacă da, cum reacționează. Dacă nu se preocupă de asta, a doua zi poate rămâne pentru mai mult timp, iar în a treia zi poate chiar să ia prânzul acolo.

Ca în multe alte situații, și aici cheia este progresul treptat și atenția. Dacă simțim că el se simte foarte bine, iar nouă ne este greu să-l lăsăm acolo, să tragem aer adânc în piept și să ne luăm rămas-bun zâmbind, pentru a-i arăta că avem încredere în el și că știm că poate rămâne acolo. De altfel, merită ca înainte de începerea grădiniței, dacă aveți posibilitatea, să mergeți de câteva ori să o vedeți. Nu strică să privească întregul loc ca pe ceva familiar înainte să înceapă efectiv să meargă acolo.

Dacă vedem că se desparte greu de noi, să nu forțăm lucrurile, ci să-i dăm timp. Să ne așezăm lângă el și să discutăm despre lucrurile minunate pe care le poate face până când venim să-l luăm - ceea ce se va întâmpla foarte curând, nu trebuie să-și facă griji. Să-i explicăm cum decurge ziua, eventual cu ajutorul educatoarelor, și ce vor face la fiecare moment. Mulți copii mici se tem doar de ce li se va întâmpla „singuri” cât timp unul dintre părinți este încă acolo; le este frică de necunoscut și, de aceea, nu vor să-i dea drumul.

Mulți folosesc și trucul „surprizei”: mama sau tata pleacă acum la serviciu, dar când vine să-l ia, va avea cu el ceva mărunt, de care copilul se va bucura foarte mult. Poate fi orice lucru pe care să-l aștepte cu adevărat în acele câteva ore. Desigur, putem cădea în capcana de a transforma asta într-un obicei, dar cu puțină atenție poate fi evitată. (Sau nu. Unii spun că preferă să aducă în fiecare zi, timp de luni întregi, câte un lucru mic, dacă astfel nu trebuie să-și lase nici măcar o dată copilul plângând la grădiniță. Desigur, nu toată lumea recunoaște asta, dar fiecăruia îi funcționează altceva.)

Dacă nici după câteva zile nu-l lasă pe părintele prezent acolo, să încercăm să schimbăm rolurile: dacă până acum a stat mama cu el, acum să fie tata. Dacă nu rămâne acolo cu persoana cu care a stat acasă înainte, poate îi va fi mai ușor, pentru că deja s-a obișnuit ca aceasta să plece și apoi să se întoarcă. Nu este simplu peste tot, mai ales din cauza locurilor de muncă, dar poate că, până acum, majoritatea angajatorilor au suficientă flexibilitate pentru a putea sprijini, în aceste zile și situații, părintele care lucrează pentru ei.

Începerea grădiniței nu este întotdeauna ușoară. Există și copii norocoși care intră pur și simplu și rămân acolo fără probleme, dar mulți părinți își lasă copilul plângând, oricât de mult și-ar dori să nu fie așa. Dacă am putut ajuta măcar una sau două familii cu aceste câteva idei și sfaturi, ne bucurăm foarte mult - iar celorlalți le dorim multă putere; anii de grădiniță sunt cei mai frumoși și sperăm să vedeți și voi asta cât mai curând!