Prieteni buni

Atâtea case, atâtea feluri de prietenii. Există prieteni vechi, prieteni noi, prieteni de vacanță, cei mai apropiați prieteni, prieteni îndepărtați - și e foarte bine așa -, prieteni cu care vorbim ore întregi în fiecare zi despre nimic, prieteni mămici, prieteni de la școală. Și, desigur, există treceri între grupuri, uneori chiar mai multe. Ceea ce este interesant este felul în care relațiile noastre se schimbă de la un an la altul, cum ajunge cineva dintr-o cunoștință îndepărtată cel mai bun prieten și cum ajunge cel mai bun prieten o cunoștință îndepărtată?

În copilărie, toată lumea avea un cel mai bun prieten sau o cea mai bună prietenă, cu care era aproape nedespărțită, împărțea totul și știa mai multe despre celălalt decât propria familie. Pe măsură ce creșteau, petreceau tot mai mult timp împreună și își imaginau împreună - mai ales fetele făceau asta... - cum va fi când îl vor întâlni pe „alesul”, cum va fi când vor avea o familie, când vor fi în sfârșit adulte și atunci „vor putea face orice” (visele drăguțe din copilărie, nu-i așa...).

Apoi a venit vremea când au devenit adulte, au avut emoții împreună înaintea primelor întâlniri, au plănuit împreună numele copiilor nenăscuți după întâlnire și au plâns împreună când și-au dat seama că poate nu merita să viseze la nuntă după doar o săptămână, pentru că aceasta nu avea să mai aibă loc niciodată (cel puțin cu marea iubire de atunci).

Au trecut prin toate acestea împreună, la fel și prin momentul în care a apărut cu adevărat marele „ales” și a venit, într-adevăr, nunta. Apoi s-a întâmplat ceva și au observat că nu mai vorbesc în fiecare zi și că nu mai știu la fel de multe despre viața celeilalte ca înainte. Sau poate nici nu au observat, ci doar au trecut lunile, amânând întâlnirea, pentru că mereu intervenea ceva. În cele din urmă, când s-au întâlnit, au constatat surprinse că trecuseră ani din viețile lor fără ca cealaltă să le fi lipsit cu adevărat - cel puțin mai mult de câteva minute.

De obicei, nașterea copiilor este unul dintre aceste puncte de cotitură într-o prietenie. La început, cea care nu are încă un copil o vizitează pe cea care tocmai a născut, îi duce cadouri din ce în ce mai grozave, admiră bebelușul minunat și mic, iar între timp se întâmplă să se invidieze în secret. Proaspăta mamă invidiază libertatea celeilalte, iar cea mai liberă invidiază zilele parfumate de bebeluș. (Nu este o regulă. Există destule femei care nu o invidiază deloc pe proaspăta mamă și își amână cu încă câțiva ani întemeierea propriei familii.)

Observăm că preferăm să le sunăm pe prietenele noastre care trec prin aceleași lucruri ca noi. Cu ele putem discuta, pentru că simțim că înțeleg mai bine de ce nu doarme bebelușul nostru, ce ar trebui să mănânce și de ce încă nu vorbește.

Uneori ne trece prin minte că ar trebui să facem cunoștință între vechea noastră prietenă și cea nouă, dar, de fapt, nu avem chef. Poate că lucrurile se schimbă puțin când toată lumea ajunge să aibă o familie, dar nu neapărat.

Apoi trecem de primii ani mai dificili cu copiii, ei ajung la grădiniță și la școală, iar atunci poate apare o breșă prin care ne putem întoarce la prietenii vechi - dar se închide repede. Încep să ne înconjoare oamenii ai căror copii se înțeleg atât de bine cu ai noștri, iar noi ne înțelegem bine cu părinții lor, așa că, atunci când planificăm o vacanță sau un grătar, îi invităm mai degrabă pe ei, pentru că astfel toată lumea are de câștigat. Copiii se joacă, iar adulții fac ce vor. Ideal.

Doar cu ei ne întâlnim mai des decât cu majoritatea membrilor familiei noastre. Ne îngrijorează aceleași lucruri în legătură cu copiii, trecem prin aceleași experiențe și, pe deasupra, în același loc. Asta nu înseamnă deloc că ne leagă de noii prieteni doar copiii; poate că la început am vorbit doar despre cantina grădiniței, dar, întâlnindu-ne în fiecare zi, am devenit, vrând-nevrând, parte din viețile celorlalți.

Sentimentul că ar fi frumos să-i revedem pe prietenii care ne cunoșteau „înainte” se strecoară foarte încet înapoi, dacă se mai întoarce vreodată. Pe cei care ne-au văzut crescând, care ne-au văzut în cele mai vesele și în cele mai triste momente. Pentru că uneori ne poate lipsi persoana care eram odinioară și ne poate lipsi și cineva care să ateste că am existat și înainte de copiii noștri. În astfel de momente, chiar și un simplu telefon poate face atât de bine, iar prietenilor adevărați le ia doar câteva minute să reia firul poveștii celuilalt și pot continua exact de unde au rămas.

Dar se întâmplă și să ne dăm seama, după ce trece o anumită perioadă, că cineva nu ne lipsește, că îi scriem doar din politețe de Crăciun sau de ziua lui și că nici măcar nu ne pasă dacă nu răspunde. Unele prietenii își expiră termenul de valabilitate și, oricât de frumoase sau bune ar fi amintirile care ne leagă, nu mai vrem să păstrăm legătura. Ba chiar este posibil ca, dacă ne-am întâlni astăzi pentru prima dată, să nu devenim niciodată prieteni.

Sperăm că acest lucru se întâmplă mai rar.

Pentru că avem nevoie de prieteni, cu siguranță nu surprindem pe nimeni spunând asta. Avem nevoie de cineva cu care să ne împărtășim gândurile în afara familiei, trebuie să avem pe cine suna când avem o oră liberă și vrem să bem împreună o cafea sau un pahar de vin. Așa cum ne liniștește faptul că și copiii noștri au propriul lor mic grup de prieteni, și noi trebuie să avem oamenii alături de care putem fi fără griji. Cu cât sunt mai mulți, cu atât suntem mai norocoși!