De Ziua internațională a vârstnicilor

Pentru mulți, toamna, vremea mai răcoroasă și faptul că începe să se întunece mai devreme înseamnă sfârșitul. Desigur, multe lucruri accentuează acest sentiment - cad frunzele, se apropie (din fericire, doar încet) Ziua Morților, ca să nu mergem mai departe. Din 1991, data de 1 octombrie este cunoscută în întreaga lume drept Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice - cel puțin de către cei care știu despre ea.

Totuși, cele descrise mai sus, toamna și îmbătrânirea nu înseamnă neapărat doar atât. Sunt mai degrabă o perioadă de liniștire și încetinire a ritmului, când lumea este încă minunat de colorată, exact ca vara, doar că luminile nu mai orbesc, ci liniștesc. S-a încheiat agitația verii, dar poate că nici nu e rău, poate veni o perioadă pașnică. Așa este și cu viața.

Când ONU a declarat ziua de 1 octombrie Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, unul dintre obiective a fost să atragă atenția asupra unei bătrâneți demne. Ceea ce - să recunoaștem - ar trebui să fie un drept fundamental al tuturor. Dar este interesant că, înainte de Ziua Mamei, Ziua Copilului sau Ziua Îndrăgostiților, lumea răsună de recomandări despre ce să le cumperi și unde să îi duci. Florăriile se prăbușesc sub greutatea buchetelor roz, a inimioarelor și a felicitărilor „doar pentru tine”. Nu știm cum este pentru alții, dar noi nu am văzut prea multe mesaje care să ne anunțe că 1 octombrie este chiar aici și că ar trebui să surprindem o persoană vârstnică dragă sau o cunoștință. De fapt, niciunul.

Și totuși, fiecare ar avea cel puțin la fel de multe motive să îi sărbătorească precum pe îndrăgostiți. Pentru că suntem foarte norocoși că pot face parte din viața noastră, chiar dacă doar pentru o perioadă mai scurtă. Există și excepții, ca în toate lucrurile din lume; nu orice persoană vârstnică este extrem de amabilă și povestitoare, dar cu cei care sunt așa este atât de plăcut să petreci cât mai mult timp. Nu doar pentru ei, ci și pentru noi. Doar că de multe ori facem greșeala de a spune că îi sunăm „mâine”, că trecem pe la ei „săptămâna viitoare”, pentru că noi suntem ocupați, iar ei oricum au timp și le va fi bine și așa.

Și copiii mici ar trebui să petreacă mult mai mult timp împreună cu străbunicii, rudele în vârstă și prietenii în vârstă. Mulți copii mici se tem puțin de ei la început, ceea ce este de înțeles, dar dacă ajung să se înțeleagă, niciunul dintre ei nu va uita vreodată asta. Poate că vor avea doar câțiva ani împreună, poate că atunci când străbunica sau bunicul va pleca dintre noi nu va lăsa amintiri concrete, ci doar sentimente și impresii în sufletul copilului, dar acestea vor rămâne mereu cu el. Mirosul jucăriilor vechi cu care se putea juca doar la ea. Modelul dulapului cu ciocolată, în fața căruia ai stat atât de mult, așteptând să se deschidă. Cheia dulapului cu ciocolată, pe care ai învățat destul de repede să o folosești și pe care acolo nu ți-au ascuns-o niciodată. Textura fotografiilor alb-negru, în care nu îți venea să crezi că persoana vârstnică cu părul alb, puțin aplecată, care stătea în fața ta, fusese cândva un copil în pantaloni scurți, alături de mama ei.

Din fericire, în zilele noastre întâlnim tot mai multe persoane vârstnice active; nu toată lumea stă singură acasă. Multe bunici și mulți bunici pleacă în călătorii mai lungi, merg la creșă, grădiniță sau școală să îi ia pe copii, iar mulți participă activ la viața de zi cu zi a familiilor și prietenilor lor. Cine nu are măcar o amintire în care bunica venea să îl ia de la grădiniță, iar acasă îl așteptau prăjituri de casă, una mai bună decât alta, cu acel gust de bunică pe care omul îl caută și astăzi?

Dacă acceptați un sfat, nu amânați telefoanele și vizitele „până săptămâna viitoare”, mai ales dacă persoana la care ați merge este singură. Nu trebuie să ajungi să regreți că nu ai fost suficient de prezent, că nu ai ascultat-o suficient, că nu i-ai povestit suficient. Nu este greu să ajuți lumea să le ofere oamenilor o bătrânețe demnă; trebuie doar să fii acolo și să fii atent. Nu pentru că orice persoană vârstnică trebuie respectată - nu credem că vârsta, în sine, merită respect. Dar merită respectul nostru cel care, atunci când erai mai mic, a avut grijă de tine, te-a învățat și te-a iubit foarte, foarte mult. Nu a făcut-o pentru ca tu să îl vizitezi zilnic când avea să îmbătrânească, ci pentru că voia să fie alături de tine. Și tu ai avut nevoie de răbdarea lui când ți-a explicat pentru a patruzecea oară răspunsul la întrebările tale; așadar, ai și tu răbdare să îi explici ceea ce acum înțelege mai greu. Iar acum încă mai ai timp: ai aproape o lună să te pregătești pentru această zi. Merită să fii atent la ce i-ar face plăcere și cu ce ai putea să îl surprinzi. Merită.